19 Dec Prima Asociatie a Parfumurilor si Aromaterapiilor din Romania a fost recent înfiintata
De curând, România s-a alăturat țărilor care și-au propus să reprezinte un etalon în industria parfumurilor prin înființarea primei Asociaţii a Parfumurilor şi Aromterapiilor din țara noastră. Asociația a fost creată la inițiativa Corinei Izabela Juncu, Perfume consultant și singurul specialist în domeniu din România. Scopul asociației este de a contribui la dezvoltarea industriei parfumului în țara noastră și totodată de a sprijini tinerii care îşi doresc să devină parfumieri şi să activeze în această industrie.
Odată cu înființarea Asociației Parfumurilor și Aromaterapiilor din România – prima de acest fel din țara noastră -, România intră și ea în lumea rafinată a creatorilor de parfumuri.
În ţări cu tradiție și expertiză solidă în domeniului parfumurilor precum Franţa, de exemplu, există numeroase şcoli şi instituţii care oferă cursuri de parfumieri, cu rezultate pe măsură. Asemenea şcoli de elită de parfumuri din întreaga Europă vor fi partenerii Asociației pentru formarea viitorilor profesioniști.
Totodată, asociaţia va facilita programele de training specializate pe producţie, pe creaţie şi pe zona de inovare. Nu în ultimul rând, aşa cum o sugerează şi numele, asociaţia va promova companiile din România axate pe arta olfactivă şi aromoterapie, pe SPA (sanitas per aquam) şi pe terapii alternative.
”Asociaţia Parfumurilor şi Aromaterapiilor din România reprezintă pentru mine un proiect cu sens, un proiect-pivot al existenţei mele izvorât din pasiunea mea pentru tot ce înseamnă parfumuri şi miresme plăcute, precum şi din dorinţa de a sprijini tineri din România care îşi doresc să devină parfumieri şi să activeze în această industrie. Prin atingerea acestui scop, această asociaţie va putea îndeplini şi un rol simbolic, acela de piatră de temelie la construirea unei Românii mai creative şi mai bine conectate la piaţa globală” – a declarant Corina Izabela Juncu, Președintele Asociației Parfumurilor și Aromaterapiilor din România.
În cadrul asociaţiei, un statut aparte îl vor avea locurile cu ape termale din România, precum şi centrele de recuperare care întrebuinţează aromoterapia. De asemenea, asociația va juca un rol important în activitatea hotelieră dat fiind faptul că mirosul de ambient este foarte important în industria ospitalității. Astfel, legătura deja existentă va fi consolidată prin recomandări sau chiar crearea unui parfum dedicat.
Asociația pledează ca meseria de parfumier să fie introdusă în nomenclatorul României
Unul dintre obiectivele importante ale Asociaţiei Parfumurilor şi Aromaterapiilor din România îl reprezintă introducerea în nomenclatorul de meserii a profesiei de parfumier. Asociațția va demera toate demersurile și va realiza toate aciunile necesare pentru ca această meserie specială să aibă un statut foarte bine definit și în țara noastră. Astfel, se vor deschide căi noi de afirmare pentru generaţii viitoare dornice de a îşi pune în practică talentul şi bunul gust în cadrul unei industrii de viitor cum este aceasta a parfumului.
Sponsorii evenimentului de lansare a Asociaţiei Parfumurilor şi Aromaterapiilor România au fost: Vivasan, Metaxa, Douglas Parfumerie, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Kinetic Perfumes Barcelona.
Partenerii evenimentului au fost: Psychologies, Brutăria Maria Ioana, Tribute Salon by George Soare, Moxy Hotels, Milk & Honey Events, Jolidon.
Sorry, the comment form is closed at this time.